Trei morți și trei răniți, după ce un TIR condus de un șofer beat a lovit un microbuz pe DN1

Trei morți și trei răniți, după ce un TIR condus de un șofer beat a lovit un microbuz pe DN1
Publicat: 22/12/2015, 09:51

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea sibiană Apoldu de Sus.

„A fost o coliziune între un TIR și un microbuz. Accidentul s-a produs din cauza șoferului de TIR care, în stare de ebrietate fiind, într-o curbă a intrat pe contrasens și a lovit un microbuz în care se aflau cinci persoane”, a spus Luciana Balteș.

În urma impactului, doi bărbați și o femeie au murit, iar alte trei persoane – două femei și un bărbat – au suferit politraumatisme.

Bărbatul rănit este șoferul TIR-ului, are 45 de ani și este din Bihor. Polițiștii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,60 miligrame pe litru alcool în aerul pur expirat.

Traficul rutier în zona producerii accidentului a fost blocat mai mult de cinci ore.

Potrivit lui Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, unde au fost transportați răniții, cele două femei au fost internate.

„În urma accidentului de la Apoldu de Sus, au fost aduse trei persoane: două femei, în vârstă 53 și 63 de ani, și un bărbat. În urma investigațiilor medicale, femeia de 63 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism, fracturi costale bilateral, fractură sternală fără deplasare, hemotorax stâng în cantitate mică, minimă contuzie pulmonară adiacentă, plagă scalpată stânga. Femeia a fost internată la Secția Clinică Chirurgie I. Pacienta de 53 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism, contuzie hemoragică temporal drept, hemoragii petesiale frontal bilateral, hematom epicranian, fracturi traverse și a fost internată la Secția Clinică Neurochirurgie”, a declarat Decebal Todăriță, care a precizat că femeile sunt conștiente, iar starea lor este stabilă.

Șoferul autotrenului a suferit o plagă la antebrațul stâng, însă nu a necesitat internarea, fiindu-i recoltate probe pentru stabilirea alcoolemiei.

Accidentul a avut loc în zona în care autostrada Sibiu – Orăștie este închisă. Potrivit adatelor oferite de reprezentanții Poliției Sibiu, de la închiderea autostrăzii și până în prezent, în zonă s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a șase persoane și rănirea altor 13, între care patru grav.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×